Pentru a fi mereu la curent cu ofertele noastre vă rugăm să introduceți adresa dumneavoastră de email mai jos.

La o cafea cu Gina Ionescu - Director Comercial Britcom Sistem SRL

Publicat la 22.10.2008

Teodor Mincu Buna Gina, bine ai venit în "Cafeneaua noastră". Povesteşte-mi te rog ce implică postul de Comercial & Marketing Director pe care îl ocupi de ceva vreme la Britcom Sistem?

Gina Ionescu: În primul rând mulţumesc mult pentru această invitaţie. Primul contact cu Britcom l-am avut acum 2 ani, când mi s-a propus să
preiau funcţia de Director Comercial. Practic, propunerea a fost simplă - ai de vandut x tiruri pe lună - fă tot ce e necesar pentru a realiza acest lucru. Veneam din IT, ştiam ce conţine un calculator, cum să îl vând şi cum să coordonez un magazin de retail. Începutul a fost puţin dificil. Produsul era refurbished, piaţa din România nu era pregătita pentru acest gen de produs, exista puterea brandului dar şi ameninţarea reprezentanţelor locale ale acestor branduri, însa totul era o provocare pe care eram dispusă sa mi-o iau.

Acum, daca privesc în urmă chiar sunt mândră de rezultat.

T.M.:Cum reuşeşti să îmbini cariera cu viaţa personală?

G.I.:Eu cred că în toate există un echilibru, iar dacă nu îl găseşti, atunci trebuie să îl cauţi. A renunţa la viaţa personală în favoarea carierei este o decizie care pe viitor va crea frustrări care vor diminua bucuria reuşitelor pe plan profesional. Cred că în cazul meu, am reuşit să găsesc acel echilibru.

Tu cum stai la acest capitol? la tine ştiu clar că dupa ora 23.00 te găsesc lucrând?

T.M. Asta se întâmplă pentru că la noi în firmă se aplică o regulă rar întâlnită în România: "Clientul nostru - Stăpânul nostru", în plus tipul meu de muncă, ce implică şi multă pasiune, imi permite să lucrez la orice oră fără ca mersul firmei să fie afectat.

Ştiu că Britcom deţine magazinul electro-bazar.ro, şi că în principiu eşti "in charge" cu activitatea sa, cum percepe lumea produsele refurbished în Romania?

G.I.:Magazinul online a apărut mai tarziu, dupa ce s-a setat vânzarea pe plan international către distribuitori. Practic, cererea în creştere de la clienţii români pentru acest gen de produse, nevoia de a avea un "catalog on-line", precum şi apetitul crescător al românilor pentru cumpărăturile pe Internet, au făcut ca apariţia acestui magazin on-line să fie o urmare firească a strategiei noastre de vânzări.

Creearea magazinului, promovarea acestuia prin iscusite metode SEO nu ar fi fost posibile fără implicarea unor specialişti în domeniu, cărora ţin să le mulţumesc.

Ce părere ai despre evoluţia magazinelor on-line din România?

T.M.: Eu consider că ne aflam într-un "boom" al acestei industrii. În ziua de azi cu 1500 de euro iţi poti face un magazin clasa 1 şi poţi începe să vinzi. Un avantaj imens este faptul că logistica necesară este minimă: 1 webmaster (care să se ocupe de partea tehnică a siteului), 2-3 documentarişti şi esti în business. Toţi aceştia putând să-şi exercite munca uneori chiar şi de acasă. (asta pentru a minimiza costurile)

G.I.: Cât despre produsele refurbished, aş putea spune că e o noţiune nouă pentru România. Poate acum câţiva ani au apărut monitoare, imprimante şi consumabile refurbished, dar doar cunoscătorii - sau clienţii de IT erau familiarizaţi cu aceasta noţiune.

Totuşi au existat tentative antreprenoriale de a o lua pe acest drum cu produse electrocasnice, însă au eşuat tocmai findcă procesul de testare / cosmetizare / reamabalare nu respecta acei parametri tehnici care să scoată produse de calitate. În plus, clienţilor nu li se comunica adevărul despre respectivul produs, de unde un cerc vicios finalizat cu falimentul respectivelor firme mici.

Britcom deţine o fabrică mare complet şi modern utilată, unde sunt prelucrate mii de produse pe zi sub îndrumarea şi controlul unor specialişti englezi cu vechime şi experienţă de ani buni în acest domeniu.

Până la electro-bazar, tu ştiai de produse refurbished?

T.M.: Ştiam despre ele, însă nu am avut prea multe experienţe cu ele, piaţa de refurbish încă este în dezvoltare deşi nu ştiu ce să zic despre acest lucru, o fi bine sau nu? Asta din punct de vedere al moralului nostru ca popor. Ştim cu toţii despre business-ul cu telefoanele mobile făcut tot de britanici, aceştia le recondiţionează aici şi le trimit în Africa.. cam aşa văd şi situaţia în cazul electrocasnicelor.

G.I.: Rolul meu a fost să educ o forţă de vânzări, care să propună clientului român o afacere - un produs de brand la un super preţ. Practic, de exemplu - un aspirator nou - cumpărat dintr-un magazin, la prima folosire cu siguranţă l-ai lovit de mobilă şi l-ai zgâriat. De ce să dai 300 de ron când poţi lua cu jumătate de preţ acelaşi produs, având deja o mică imperfecţiune cosmetică?
Ce părere ai ?

T.M.: Aici este discutabil, pentru că dacă imperfecţiunea este bine ascunsă pe la maner sau undeva, merită dar dacă imperfecţiunea este la vedere şi o vezi mereu parcă este altfel..

Din punct de vedere relaxare, ce ne propui ? Unde obişnuieşti să-ţi petreci concediile? Ai o zonă preferată?

G.I.: Sunt născută în zodia Taurului, deci stabilitatea şi consecvenţa se numără printre caracteristicele acestei zodii şi prin urmare şi ale mele. Din 2002, în fiecare an, vara merg în Grecia - în Vourvourou - e un loc magic, unde mă simt ca acasă şi imi place la nebunie. Iar iarna, merg la casa noastră de vacanţă de la munte, într-o zonă superbă de lângă Vatra Dornei. Acolo m-am născut şi am crescut şi nu concep să treacă 2 luni fără să ajung acolo. Iar cel mai mult imi plac sărbătorile de iarnă petrecute acolo, unde e multă zăpadă.

Iar la capitolul călătorii - anul ăsta de exemplu, am fost la Paris, la Moscova, şi în Dubai.

Ştiu că deţii un site online - turism-360, cum e oferta de sărbători acum? Presupun că apetitul este pentru extern pentru că regretabil, preţurile sunt mai mici decât în România. Călătoreşti mult?

T.M.:Preţuri mai mici, condiţii mai bune şi un RESPECT mai mare pentru turist..Asta găsim când mergem afară. Anul acesta din ce am analizat am observat că cel mai bine s-a vândut Austria, deci cred ca vom da peste mulţi conaţionali pe pârtiile din Alpi. Ofertele de Revelion sunt deja ocupate aproape 50%, evident cele mai favorabile oferte deja au fost rezervate, şi tot anul astă am observat un apetit crescut (asta venind ca o veste bună) pentru petrecerea Crăciunului în zona Maramureş-ului, probabil oamenii caută tradiţiile româneşti din cele mai vechi timpuri.
De călatorit, ca toată lumea.. concediul din vară şi "concediul cel mic" din iarnă. Îmi place foarte mult să călătoresc la noi în ţară însă nu neglijez nici destinaţiile externe.

Îţi mulţumesc pentru că ai fost la noi în "Cafenea" te mai aşteptăm cât de curând cu noi veşti!

G.I. Şi eu vă mulţumesc, a fost o plăcere!